Pentru a se asigura că primim caloriile și hidratarea necesare, creierul se bazează pe o rețea complexă de celule, semnale și căi neuronale care ne ghidează când să mâncăm, să bem sau să ne oprim. Cu toate acestea, multe aspecte legate de modul în care creierul descifrează nevoile corpului și le transformă în acțiuni rămân necunoscute.
Într-un nou studiu publicat în Nature Communications, cercetători de la Institutul Max Planck pentru Inteligență Biologică, în colaborare cu Universitatea din Regensburg și Universitatea Stanford, au identificat populații specifice de neuroni din amigdală — un centru al emoțiilor și motivației din creier — care joacă un rol esențial în acest proces.
Acești neuroni specializați în „sete” și „foame” funcționează prin circuite distincte, influențând impulsul de a mânca sau bea. Studiul, realizat pe șoareci, oferă o nouă perspectivă asupra rolului amigdalei în reglarea nevoilor noastre nutriționale și ar putea aduce noi înțelegeri despre tulburările de alimentație și dependență.
Cum știm când am mâncat sau băut prea puțin sau prea mult?
Amigdala, o regiune cerebrală adesea asociată cu emoțiile și luarea deciziilor, joacă și un rol important în modelarea dorinței noastre de a mânca și bea. Cercetări anterioare conduse de grupul lui Rüdiger Klein de la Institutul Max Planck pentru Inteligență Biologică au arătat că neuronii din nucleul central al amigdalei leagă mâncarea de emoții — asociind mesele gustoase cu emoții pozitive, alimentele neplăcute cu aversiunea și suprimând pofta de mâncare în cazul grețurilor.
Echipa a demonstrat și că modificarea activității acestor neuroni poate schimba comportamentul, determinând șoarecii să mănânce chiar și atunci când sunt sătui sau se simt rău.
Pe baza acestor descoperiri, noua cercetare a identificat grupuri distincte de neuroni în aceeași regiune centrală a amigdalei, unii care răspund specific la sete, alții la foame, ghidați de o rețea complexă de semnale moleculare.
Pentru a explora cum reglează neuronii din nucleul central al amigdalei consumul de apă și hrană, cercetătorii au folosit instrumente genetice avansate pentru a studia activitatea cerebrală a șoarecilor în stări de foame, sete și după ce erau deja sătui și hidratați. Una dintre metode, numită optogenetică, le-a permis cercetătorilor să activeze anumiți neuroni folosind proteine sensibile la lumină și un laser special ajustat pentru a stimula acele celule.
Au folosit și tehnici pentru a inhiba neuronii, observând cum absența acestora influențează tendința șoarecilor de a mânca sau bea. Combinând această abordare cu metode noi care permit monitorizarea neuronilor individuali din mai multe regiuni ale creierului, cercetătorii au cartografiat sursele de informații ale acestor neuroni și regiunile cerebrale cu care comunică.
Deoarece structura amigdalei este similară la șoareci și oameni, cercetătorii sugerează că aceste descoperiri ar putea îmbunătăți înțelegerea modului în care emoțiile și motivațiile influențează propriile noastre obiceiuri alimentare și de consum de lichide.
Această cercetare deschide ușa către noi întrebări — cum echilibrează creierul apetitul, setea și emoțiile? Cum știm când am mâncat sau băut prea puțin sau prea mult? Cum sunt afectate aceste circuite în probleme precum obezitatea, anorexia sau dependența de alcool?
Sursă: Medical Xpress