Durerea sub coaste, în partea dreaptă, e adesea pusă pe seama unei gastrite sau a unei indigestii trecătoare. De multe ori, însă, în spatele ei se ascund pietrele la fiere, o afecțiune extrem de frecventă, care poate rămâne ani de zile fără simptome sau se poate complica brusc, ajungând la infecție sau chiar la o urgență chirurgicală.
Am discutat cu Dr. Alexandru Abagiu, medic specialist chirurgie generală, despre cum recunoști simptomele pietrelor la fiere și cum le deosebești de o simplă gastrită, care sunt semnele că boala s-a complicat, cum decurge operația de îndepărtare a vezicii biliare și la ce să te aștepți în perioada de recuperare.
Ce sunt calculii biliari și de ce se formează?
Sunt niște formațiuni solide, datorate unui dezechilibru în fiere (popular spus, în vezica biliară) prin cristalizarea colesterolului și a bilirubinatului de calciu.
Care sunt simptomele unei crize biliare și cum poate fi diferențiată de alte tipuri de durere abdominală?
Simptomatologia principală constă în durere la nivel abdominal superior, în partea dreaptă, sub coaste, ce poate iradia spre spate sau în umărul drept. Durerea, însoțită de greață și vărsături, poate fi, de exemplu, și la o gastrită. Diferența este că gastrita poate trece cu antiacide (durerea dată de gastrită, evident), pe când la colecistită, nu.
Ce simptome reprezintă o urgență și impun prezentarea imediată la spital?
Durerea care nu cedează timp de câteva ore, greața și vărsăturile intermitente, febra, frisonul.
Ce complicații pot apărea atunci când operația este amânată?
Colecistita acută (inflamația vezicii biliare), empiemul (adică puroiul acumulat în interiorul acesteia), perforarea cu peritonită generalizată, icterul.
În ce constă operația de îndepărtare a colecistului?
Operația constă în colecistectomie, care poate fi efectuată laparoscopic sau clasic, în funcție de fiecare pacient, prin ligaturarea și cliparea arterei cistice și a canalului cistic, și înlăturarea vezicii biliare cu tot cu calculi.
Care este diferența dintre intervenția laparoscopică și operația clasică?
Ca pași generali, ambele sunt la fel. Singura diferență este în inciziile pe care le efectuăm. La cea clasică poate fi o incizie largă, cu un traumatism mai mare asupra peretelui abdominal și cu o recuperare mai lungă, pe când la laparoscopie se fac 3-4 incizii mai mici, cu o recuperare mult mai bună și mai rapidă.
În ce situații nu poate fi realizată intervenția laparoscopică sau este necesară trecerea la operația deschisă?
Atunci când, datorită inflamației, există o anatomie distorsionată; când există o sângerare care nu poate fi oprită laparoscopic; sau când există suspiciunea unei formațiuni maligne.
Ce analize și investigații sunt necesare înainte de intervenție?
Înainte de operație se fac analizele standard: o hemoleucogramă, funcția renală (uree, creatinină), funcția hepatică (TGO, TGP, GGT, fosfataza alcalină) și bilirubina.
Cât durează spitalizarea și recuperarea după operație?
În funcție de tipul intervenției (clasic sau laparoscopic), recuperarea diferă. Laparoscopic, ar fi undeva la 3 zile, cu reintegrare socială undeva la 7-10 zile, pe când la cea clasică, cu o anatomie mai dificilă, e prelungită undeva peste 10 zile.
Cum se modifică alimentația după îndepărtarea colecistului?
Regimul alimentar abordat trebuie să fie unul hipolipidic, adică fără prăjeli, fără grăsimi. Într-adevăr, ajută și evitarea alimentelor iuți, hidratarea, evitarea sedentarismului, consumul de fibre.
Poate pacientul să ducă o viață normală fără vezică biliară?
Absolut, fără nicio problemă! În prima lună, o să fie ceva mai greu pentru pacient să se acomodeze cu acest regim. Ulterior, treptat, va reveni la o viață absolut normală.
Sunt necesare controale după intervenție și ce urmărește medicul în cadrul acestora?
Da, controalele sunt obligatorii la 7-10 zile, în funcție de cât de complicată a fost operația. Chirurgul caută să observe dacă regimul alimentar impus după operație îi priește pacientului, adică dacă tranzitul intestinal este reluat așa cum a fost înainte de apariția pietrelor la vezica biliară- dacă tranzitul intestinal este normal.
Ce simptome apărute după operație nu trebuie ignorate?
Febra, frisonul, greața, vărsăturile, durerea persistentă în partea dreaptă.