0
0
Aruncă o privire și peste articolele de mai jos, este posibil să îți fie de ajutor
Sharing is caring! Împărtășește acest articol cu toți cei dragi ție. Distribuie pe Facebook sau copiază link-ul articolului și trimite-l apropiaților.
24 septembrie 2026 (acum 11 zile)
Aruncă o privire și peste articolele de mai jos, este posibil să îți fie de ajutor
Sharing is caring! Împărtășește acest articol cu toți cei dragi ție. Distribuie pe Facebook sau copiază link-ul articolului și trimite-l apropiaților.
„Nu pleca!”, „Mai stai puțin!”, „Vreau cu mami!”
Dacă aceste cuvinte se aud aproape de fiecare dată când încercați să vă despărțiți de copil, este firesc să vă întrebați dacă trece printr-o etapă normală sau dacă este ceva care ar trebui să vă îngrijoreze.
Plânsul la despărțire, agățarea de părinte sau refuzul de a rămâne fără acesta sunt frecvente în copilărie și, de cele mai multe ori, fac parte dintr-un proces firesc de dezvoltare emoțională. Dar unde se termină o emoție normală și unde începe anxietatea de separare care necesită mai multă atenție?
Anxietatea de separare este reacția emoțională firească a copilului atunci când este despărțit, chiar și pentru scurt timp, de părinte sau de o altă persoană de care este atașat. De obicei, apare în jurul vârstei de 6–12 luni, devine mai intensă între 10 și 18 luni și începe apoi să se reducă treptat, pe măsură ce copilul crește și capătă mai multă încredere că părintele se va întoarce.
Plânsul, protestul, agățarea de părinte sau dificultatea de a rămâne singur nu înseamnă că cel mic este „răsfățat” sau că este prea dependent. Dimpotrivă, aceste reacții apar pe fondul unei legături de atașament puternice. Pe măsură ce se dezvoltă, copilul începe să înțeleagă că părintele nu dispare atunci când pleacă și că se va întoarce, chiar dacă nu îl poate vedea pentru o perioadă. Totuși, despărțirea poate fi în continuare dificil de gestionat din punct de vedere emoțional.
Anxietatea de separare face parte din dezvoltarea normală a copilului și, în cele mai multe cazuri, are câteva caracteristici ușor de recunoscut:
Apare în special în momentul despărțirii: copilul poate plânge, protesta sau se poate agăța de dumneavoastră, dar reacția începe să se reducă după ce plecați, de obicei în primele minute.
Copilul se liniștește treptat: odată ce o persoană familiară, precum educatoarea, bunicul sau bona, îi oferă confort și siguranță, copilul poate reveni la joacă și la activitățile obișnuite.
Viața de zi cu zi nu este afectată semnificativ: somnul, alimentația, joaca și starea generală rămân, în general, normale, chiar dacă despărțirile sunt uneori dificile.
Reacțiile se diminuează în timp: pe măsură ce copilul se obișnuiește cu rutina, cu mediul și cu persoanele care îl îngrijesc, momentele de separare devin, de regulă, mai ușor de gestionat.
Își păstrează dorința de a explora: chiar dacă are nevoie inițial de apropierea sau reasigurarea unui adult familiar, copilul devine treptat curios și interesat de ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Nu orice plâns la despărțire înseamnă că anxietatea de separare este problematică. Devine important să acordăm o atenție suplimentară atunci când reacțiile sunt foarte intense, persistă în timp sau încep să afecteze viața de zi cu zi a copilului.
Iată câteva semne care pot indica faptul că este nevoie de o evaluare suplimentară:
Reacția persistă în timp: anxietatea rămâne la aceeași intensitate timp de mai multe săptămâni, fără semne de ameliorare, sau continuă să fie foarte intensă după vârsta la care astfel de reacții sunt, de obicei, în scădere.
Reacția este foarte intensă: copilul are crize de plâns prelungite, greu de calmat, iar încercările obișnuite de liniștire nu sunt suficiente.
Îi afectează viața de zi cu zi: anxietatea afectează somnul, alimentația, mersul la creșă sau grădiniță, participarea la activități sau capacitatea copilului de a se bucura de lucrurile obișnuite.
Teama apare înainte de despărțire: copilul devine foarte anxios cu mult timp înaintea unei separări anticipate, de exemplu cu ore sau chiar zile înainte de a merge la grădiniță.
Are temeri legate de siguranță: copilul se teme în mod repetat că dumneavoastră sau el ați putea păți ceva rău în timpul despărțirii și are nevoie constantă de reasigurări.
Uneori, copilul nu spune „mi-e teamă că pleci”, dar corpul lui poate transmite acest lucru. Înaintea unei despărțiri sau atunci când știe că urmează să rămână fără dumneavoastră, pot apărea diferite simptome fizice.
De exemplu, copilul poate avea:
Dureri de burtă sau de cap, care apar în mod repetat, mai ales înainte de despărțire;
Greață sau chiar vărsături, atunci când emoțiile devin foarte intense;
Poftă de mâncare redusă sau refuzul de a mânca;
Dificultăți de somn: îi este greu să adoarmă fără dumneavoastră, se trezește des sau are nevoie să vă simtă aproape.
Este important să nu punem automat aceste simptome pe seama anxietății. Dacă apar frecvent, sunt intense sau afectează rutina copilului, discutați cu medicul pediatru. Acesta poate verifica dacă există o altă cauză medicală și, dacă este cazul, vă poate îndruma către sprijinul psihologic potrivit.
Atunci când anxietatea de separare face parte din dezvoltarea normală, câteva lucruri simple pot face despărțirile mai ușoare atât pentru copil, cât și pentru dumneavoastră:
Creați un ritual de despărțire: o îmbrățișare sau o frază pe care să o repetați de fiecare dată. Un ritual scurt și previzibil îi oferă copilului un sentiment de siguranță.
Păstrați despărțirea scurtă și clară: spuneți-i că plecați și că vă veți întoarce, apoi plecați. Nu este recomandat nici să prelungiți momentul despărțirii, nici să plecați pe ascuns.
Exersați separări de scurtă durată: începeți cu perioade mici, în contexte în care copilul se simte în siguranță, și creșteți treptat durata acestora.
Rămâneți calm și încrezător: este firesc să vă fie greu să vă vedeți copilul plângând, însă tonul și atitudinea dumneavoastră îl pot ajuta să simtă că este în siguranță.
Păstrați rutina cât mai previzibilă: orele de somn, mesele, plecarea la creșă sau grădiniță și ritualurile de dimineață pot deveni mai ușor de gestionat atunci când copilul știe la ce să se aștepte.
Uneori, anxietatea de separare poate fi atât de intensă încât copilului îi este greu să o gestioneze singur. Este bine să cereți sfatul medicului pediatru atunci când observați că:
Anxietatea rămâne foarte intensă și nu se ameliorează în timp;
Despărțirile provoacă episoade de suferință intensă sau, uneori, atacuri de panică;
Copilul refuză în mod repetat să meargă la creșă, grădiniță sau școală din cauza fricii de separare;
Apar frecvent dureri de burtă, dureri de cap, greață sau alte simptome fizice, fără o altă cauză identificată;
Anxietatea începe să afecteze somnul, alimentația, activitățile copilului sau viața de familie.
Medicul pediatru poate evalua situația, poate exclude alte cauze ale simptomelor și, dacă este nevoie, vă poate îndruma către specialistul potrivit pentru o evaluare mai detaliată și pentru recomandări adaptate nevoilor copilului.
Anxietatea de separare este, în cele mai multe cazuri, o etapă normală a copilăriei. Lacrimile, protestele sau nevoia de a fi aproape de părinte sunt moduri prin care copilul își exprimă dificultatea de a face față despărțirii și nu sunt, în sine, un motiv de îngrijorare.
Pe măsură ce copilul crește, capătă mai multă încredere și se obișnuiește cu separările, aceste reacții se reduc treptat. Răbdarea, rutina și un ritual de despărțire previzibil îl pot ajuta să treacă mai ușor prin această etapă.
Articolul a fost actualizat/publicat în data de 5 octombrie 2026
Dermatovenerologie
Prof. Dr. Laura Gheucă Solovăstru
Medic primar dermato-venerologie
29 august 2025
acum 1 an
4.6 mii
4
Sfatul farmacistului
Alexandra Ioana Olariu
Farmacist
25 septembrie 2026
acum 10 zile
2.0 mii
0
Noutăți medicale
Echipa editorială
Activități editoriale
26 noiembrie 2024
acum 1 an
3.2 mii
3
Gastroenterologie
Dr. Oana Bărboi
Medic Specialist în Gastroenterologie
23 iunie 2025
acum 1 an
8.0 mii
10
Explorează și articole din celelalte categorii
